Habacuc

Habacuc

Cât de divin de desavârsita este desfasurarea cailor lui Dumnezeu în Cuvânt! Gasim nu numai faptele majore care constata guvernarea Lui si caracterul acestei guvernari, dovezile fidelitatii Lui fata de poporul Lui si evaluarea raului care atrage judecata Lui, ci si raspunsul la toate sentimentele pe care seria de evenimente prin care El aplica pedeapsa le produce în inima celor credinciosi prin necazul asupra poporului preaiubit al lui Dumnezeu, care aduce în acelasi timp exercitii de credinta care le sunt de folos. Pe de-o parte se desfasoara caile perfecte ale lui Dumnezeu, iar, pe de alta parte, este formata inima ca sa poata întelege aceste cai si sa se bucure deplin de efectele fidelitatii unui Dumnezeu al dragostei, în timp ce, în asteptarea acelor efecte, credinciosului capata multa încredere în Dumnezeu Însusi si legaturile inimii lui cu El sunt întarite.

Aceasta ultima parte a acestei dezvoltari a credintei si a afectiunilor spirituale în încercari este ceea ce trateaza profetia lui Habacuc. Ea ne vorbeste despre exercitiile inimii celui care, umplut de Duhul Sfânt, este însufletit de afectiuni pentru poporul lui Dumnezeu. Întotdeauna Israel este în scena.

Întâi profetul se plânge ca raul care exista în mijlocul poporului este insuportabil. Acesta este efectul natural al lucrarii Duhului lui Dumnezeu într-o inima care este geloasa pentru gloria Lui si care detesta raul. Inima profetului, formata la scoala legii, vorbeste despre rau în spiritul legii pentru ca Duhul lui Dumnezeu nu l-a facut sa iasa din acea pozitie a de profet înaintea lui Dumnezeu, asa ca judeca raul potrivit sfinteniei si sentimentelor binecuvântarilor lui Yahve.

Yahve arata judecatile grozave cu care avea sa pedepseasca poporul din cauza raului în care s-a complacut. El avea sa-i ridice pe caldeeni împotriva lor, cu orgoliul lor puternic, care în tot ce întreprindeau îsi cautau gloria numai în opinia pe care o aveau ei despre ei însisi. Capetenia lor urma sa-L paraseasca pe Dumnezeul cel adevarat, care le daduse puterea si avea sa se închine la Dumnezeul pe care si-l facuse el[1]. Dar toate acestea trezesc în profet un sentiment opus celui pe care-l avusese înainte pentru ca Dumnezeul lui este renegat de instrumentul razbunarii pe care-l folosise, iar poporul preaiubit este calcat în picioare de cel care este mai rau decât el. Dar credinta ca Dumnezeul lui, Dumnezeul cel adevarat, este singurul Domn[2] si cel putin recunoaste (ceea ce este deja o mângâiere si asigura inima de mântuirea ei) ca Yahve le-a dat celor rai putere ca sa pedepseasca pe poporul sau. Dar oare trebuie ca ei sa-si umple mereu plasa cu oameni ca si când ar fi fost pesti?

Profetul s-a oprit pentru ca, la timpul potrivit, Dumnezeu sa-i explice caile care faceau sa-i fie tulburata inima. El a stat atent ca o sentinela de veghe asteptând raspunsul Dumnezeului sau ca sa-i potoleasca nelinistea. Pentru a mângâia inima profetului si tot poporul Lui cel credincios, Dumnezeu doreste ca profetul sa scrie clar raspunsul Lui, pentru ca aceia care alearga sa-l poata citi. El tine cont de afectiunile poporului sau, si le pretuieste pentru ca ele sunt de fapt date prin Duhul, dupa inima Lui. Chiar înainte de a aduce eliberarea, El doreste sa mângâie inima întristata de sentimentele pe care credinta le produce. Daca acele sentimente sunt prin credinta, acea credinta nu se poate sa nu primeasca raspuns. Eliberarea nu vine înca si viziunea este pentru un timp bine stabilit, când eliberarea de la Dumnezeu va veni negresit. Dumnezeu, care tine cont de credinta, va interveni El Însusi, iar daca eliberarea întârzie, cel credincios trebuie s-o astepte pentru ca ea va veni în mod sigur si nu va întârzia. Pentru inima omului eliberarea întârzie sa vina, dar rabdarea trebuie sa-si faca lucrarea în mod desavârsit pentru ca rabdarea lui Dumnezeu este îndelunga si perfecta. Timpul eliberarii nu va întârzia nici macar cu o clipa peste momentul rânduit de El în întelepciunea Lui.

Dumnezeu a judecat duhul de mândrie ale carui efecte îl coplesisera pe profet. Asupritorul nu era drept, dar partea celui drept era sa traiasca prin credinta, asa ca el urma sa traiasca prin credinta. Ar fi dorit o eliberare a poporului, care, ca sa spunem asa, nu ar fi cerut aceasta credinta, dar Dumnezeu a dorit acele exercitii de inima prin care sa treaca cel drept ca sa învete sa se bizuie pe Yahve, sa conteze pe El în orice situatii si sa cunoasca faptul ca El ramâne Acelasi orice ar fi.

În acel timp Dumnezeu a permis ca poporul sa fie zdrobit de nedreptate si asuprire din cauza pacatelor lor. Purtarea asupritorului striga catre El si atragea judecata Lui asupra capului lui. Ce nenorocire pentru asupritor ca, înafara de relatiile lui Dumnezeu cu poporul sau, El este si Cel care judeca pamântul si îl elibereaza de sub asuprirea celui rau. Chipul lui cioplit nu avea sa-i foloseasca la nimic. Ce ar fi putut face piatra în favoarea celui care o asezase? Dar Yahve era în locul sfânt, în templul Lui, si tot pamântul trebuia sa taca înaintea Lui. Pâmântul va fi umplut de cunostinta gloriei Lui cum este fundul marii acoperit de ape. Popoarele lumii vor lucra ca pentru foc – aceasta fiind îngaduit de Yahve -, toate lucrarile lor fiind în pierdere, iar El va umple lumea de cunostinta Lui.

Acest raspuns va face ca inima profetului sa simta prezenta solemna a lui Dumnezeu, angajându-l sa astepte o punere în miscare a lucrarilor lui Dumnezeu în har în mijlocul poporului sau si îl fac sa apeleze la vechea favoare din partea lui Dumnezeu, amintindu-i de gloria lui Yahve atunci când a înlaturat toate obstacolele pentru a aseza poporul în binecuvântare.

La acest gând cu privire la puterea Lui profetul tremura, dar ramâne constient ca aceasta este sursa unei odihne perfecte asigurate chiar în ziua necazului, atunci când nimicitorul avea sa se suia invadând poporul.

Profetia se încheie cu rezultatul frumos al acestor lectii atât de valoroase: cu o expresia încrederii desavârsite în Yahve, cu faptul ca profetul urma sa se bucure si sa se veseleasca în El chiar daca va lipsi orice binecuvântare pentru ca Yahve Însusi este puterea lui, bucuria lui si sprijinul lui, Acela care îl va aseza pe înaltimile binecuvântarii Sale, dându-i picioare ca ale cerbilor ca, prin harul Lui, sa se suie pe acele înaltimi.

Nimic nu este mai frumos decât desfasurarea gândurilor Duhului lui Dumnezeu, tristetile lui, nelinistile lui si raspunsul lui Dumnezeu care i-a dat profetului întelegere si l-a întarit în credinta pentru ca inima lui sa fie într-o relatie perfecta cu El.

De remarcat ca aici este în prim-plan asupritorul idolatru, desi este semnalata prima invazie, care aduce nelinistea inimii. Acesta este motivul pentru care sunt numiti caldeenii, pentru ca stim ca ei sunt aceia care au dus în captivitate poporul lui Dumnezeu. Ca rezumat, în aceasta profetie avem raspunsul lui Dumnezeu, care explica caile Lui, si certitudinea ca El este fidel promisiunilor date. Inima credincioasa, care iubeste poporul lui Dumnezeu pentru ca este al Lui, este mângâiata gândind la acestea chiar atunci când este în necaz din cauza rautatii care se gaseste printre ei, si este mângâiata si mai mult de judecata care vine asupra lor. Dumnezeu îl cunoaste pe asupritor, iar cel drept va trai prin credinta lui.