Naum

Daca este sa cercetam îndeaproape caracteristicile popoarelor care au fost în relatie cu poporul lui Dumnezeu, probabil ca vom gasi în fiecare dintre ele o anumita forma a raului care se iese în evidenta destul de clar. În toate cazurile, aceasta este la principalii vrajmasi ai poporului: Egiptul, Babilonul si Ninive poarta pe frunte marca clara a ceea ce ele reprezinta sub aspect moral. Egiptul este lumea în starea ei naturala, acea lume din care a iesit poporul; Babilonul reprezinta lumea corupta lucrând cu putere, sub robia careia a cazut poporul, iar Ninive este gloria orgolioasa a lumii care nu vrea sa recunoasca nimic altceva decât propria ei importanta, lumea ca vrajmas declarat al poporului lui Dumnezeu, care este vrajmasa pur si simplu prin orgoliul ei, si care va fi judecata ca si celelalte si va disparea pentru totdeauna în urma judecatii Celui Atotputernic. Yahve a dat o porunca împotriva ei: ca nu se va naste nimic care sa poarte numele ei. Aceasta judecata este la fel de simpla ca profetia care ne spune despre ea si nu cere multe explicatii.

Fara-ndoiala, El permite mult timp raul si nu este fara rabdare, cum sunt sarmanele noastre inimi; El este încet la mânie, mânie cu atât mai grozava cu cât este dreptatea Celui care nu este niciodata nerabdator. El este puternic si nu lasa pe vinovat sa treaca drept nevinovat[1]. Cine va putea sta în fata indignarii Lui sau cine va putea rezista mâniei Lui aprinse?

Dar aceasta nu-i totul: indignarea Lui nu este vaga, ca sa distruga fara deosebire atunci când îsi da frâu liber, ci El este bun si este o cetatuie în timp de necaz. Când raul si judecata se revarsa, raul care este prin judecata si judecata careia nimic nu-i poate rezista, El Însusi este adapostul sigur al celor care se încred în El. El Însusi îi cunoaste pe aceia. În ceea ce priveste gloria vrajmasului, ea va fi distrusa, va fi stearsa de pe fata pamântului si va disparea complet. Cufundati în placerile lor, îmbatati si fara teama, ei vor fi mistuiti ca paiele uscate.

În versetul 11 întâlnim personajul despre care vorbesc atât de mult profetii: asirianul care unelteste lucruri rele împotriva lui Yahve. Versetul 12, desi este cumva obscur, cred ca se aplica la Israel. Vai! el însusi, laudându-se, în spiritul lumii, cu siguranta lui si cu puterea lui, va fi invadat si va suferi revarsarea apelor mari, calamitatea de la Dumnezeu. Când acea calamitate va strabate tara – cea a lui Israel – ei vor fi nimiciti[2]. Comparati cu Isaia 28.18-19 si 14.25. Aceasta calamitate este împlinirea completa a judecatii lui Dumnezeu, dupa care profetul spune ca eliberarea lui Israel va fi completa si definitiva. Comparati cu Isaia 10.5, 24-25. Jugul asirianului va fi zdrobit pentru totdeauna, iar puterea ostila si plina de mândrie a lumii va fi nimicita, din vreme ce stricaciunea si razvratirea anticrestina vor fi fost deja judecate. Vestea cea buna despre eliberarea completa se va raspândi si Iuda va tine în pace sarbatorile sfinte.

Nu am nici o-ndoiala ca invazia lui Sanherib a fost doar o ocazie pentru aceasta profetie si este evident ca sensul profetiei este mult mai larg si ca judecata despre care vorbeste este finala. Este înca un exemplu pentru ceea ce am întâlnit mereu în profetii: o judecata partiala este folosita ca avertisment sau ca încurajare pentru poporul lui Dumnezeu, ea nefiind decât antemergatoare judecatii prin care sunt aratate toate caile lui Dumnezeu. Cel rau nu va mai putea sa-l tulbure pe Iuda, ci va fi definitiv nimicit.

Daca dumnezeu a permis ca Iacov sa fie în întregime ruinat, aceasta a fost pentru ca a sosit timpul judecatii, iar acea judecata nu se opreste acolo. Judecata a început cu casa Lui, fara-ndoiala, dar nu se poate limita doar ala aceasta. Care va fi atunci sfârsitul vrajmasilor poporului lui Dumnezeu, daca El nu suporta raul la poporul Lui? Cetatii Ninive îi ramânea sa se apere, daca putea, dar nu avea putere si acea groapa cu lei avea sa fie invadata si leii tineri urmau sa fie nimiciti. Ei nu se puteau apara – vedeti acelasi rationament în Isaia la sfârsitul capitolului 2 si începutul capitolului 3: Iacov era judecat, toata casa lui Israel era cercetata si distrusa, dupa care venea rândul lumii. Oricât de mare era orgoliul cetatii Ninive, ea nu era mai buna decât alte cetati, la a caror distrugere contribuise probabil ea însasi, pentru ca Asiria si Egiptul erau rivale de mult timp. Ninive urma sa-si vada fortaretele neputincioase, cazând ca smochinele la prima zgâltâiala a pomului; poporul ei va fi ca niste femei fara putere si ruina va fi totala. Focul urma sa o mistuie. Nu exista dubii ca aceasta s-a împlinit istoric prin caderea cetatii Ninive, dar împlinirea deplina va fi atunci când va reveni asirianul – si nu spun aceasta nu cu privire la distrugerea cetatii însasi, ci la puterea care va stapâni teritoriul acela si va mosteni orgoliul tarii lui Nimrod

[1] Aceasta este întotdeauna extrem de important. Dumnezeu nu lasa niciodata pe cel vinovat sa treaca drept nevinovat pentru ca asaceva este contrar firii Lui si nu ar fi adevarat. El poate ierta pacatul si poate sa-l primeasca pe pacatos dupa ce a fost curatit, dar nu se poate ca El sa lucreze ca si cum pacatul nu ar exista atunci când exista pacat si nu poate ramâne indiferent fata de pacat fiind ceea ce este. Ocupându-se de pacat El poate pedepsi spre a aduce binele si pentru a arata guvernarea Lui, sau poate sa stearga de pe fata pamântului, potrivit cu cerintele firii Lui si ale gloriei Lui, aceasta fiind spre mântuirea noastra. Acestea sunt cele doua moduri de a lucra. Dumnezeu nu poate niciodata sa lase pacatul fara sa se preocupe de el, ca si când pacatul nu ar exista sau I-ar fi indiferent.

[2] Altfel, gândul este ca asirienii, cu toate ca au reusita si sunt numerosi, vor fi ,ca si Sanherib, nimiciti atunci când vor invada Iuda, dupa care eliberarea lui Israel va fi (ca în Isaia 10) definitiva.