"Ferice de poporul care cunoaste strigatul de bucurie! Ei umbla în lumina fetei Tale, Doamne!" 

(Psalmul 89.15)

Putina lumina de soare învioreaza fiintele; pasarelele, care mai înainte stateau triste, când da soarele încep sa cânte; toate sunt mângâiate când straluceste soarele. De câte ori n-am vazut noi aceasta schimbare, când dupa ploaie a venit lumina! Parea ca cerul s-ar fi coborât cu dragoste pe pamânt ca sa-i usuce lacrimile si sa-l împodobeasca cu o haina noua de culori frumoase. În înteles spiritual, acest tablou este foarte placut: aratarea Domnului „toarna“ stralucire peste slabiciunile noastre si preface încercarile noastre în biruinte. Starea Lui de fata înlatura tristetea care se asterne ca un nor peste cele mai bune simtaminte ale noastre si, în felul acesta, ne lumineaza toate intunecimile noastre. Lumina fetei Lui este pentru sfintii Sai ca o dimineata fara nori: ea aduce numai bucurie.

Pâna n-am avut legatura personala cu Domnul Isus, n am stiut ca as putea fi fericit. De atunci, am auzit atâtea „pasarele ciripind în sufletul meu“, cum n-as fi visat vreodata. Niciodata sufletul meu întristat nu si-a imaginat ca viata omeneasca ar putea sa simta fericirea divina sau ca pamântul este asa de aproape de cer. Negresit, face sa traiesti în legatura cu Cel care este Iubirea Personificata. Bucuria pamânteasca nu se poate asemana cu bucuria pusa de Domnul Isus în suflete, asa cum lampa din mina de carbune nu se poate asemana cu soarele de pe cer